O luna si ceva mai tarziu,

m-am gandit ca ar cam trebui sa schimb numele jurnalului. Pentru ca da, am obtinut jobul pentru care am aplicat jumatate de an in urma!!!Deci, e adevarat ca : good things happen to those who wait!

Curatenia de dinainte de ziua mea.

Am cam evitat sa fac asta in ultima vreme, si s-a cam adunat praful in sufletul meu. Trebuie sa ma uit in mine, sa ma revizuiesc, sa vad ce pastrez si ce mai arunc. Problema e ca am tot adunat atatea experiente, pe care nu le-am sortat, si acum le invart de pe un raft pe altul, se amesteca cu cele vechi, si se creeaza o abrambureala totala!

Dar inainte sa ma apuc, trebuie sa ma gandesc la o strategie: cum iti poti accepta defectele ca fiind o parte din tine, pentru ca mai apoi sa traiesti cu ele? Nu ar trebui mai intai sa ma distrug pentru ca mai apoi sa ma pot reconstrui din propria cenusa?
sursa foto

Ah, nu!

Dragule, ti-am spus cat sunt de conservatoare? Si nu imi place deloc cand ceea ce se intampla in jurul meu evolueaza. La fel pot spune si despre prima mea iubire. A evoluat. M-a uitat. A uitat ca i-am implantat cutitul in inima, si cu toate ca rana inca ii singereaza, vrea sa o panseze, si sa opreasca singerarea. Vrea sa ma ierte, si sa nu ma mai urasca. A vazut ca ochii mei cereau iertare, iar el nu e egoist, dar vrea sa se salveze. Sa nu astepte o noua relatie, cu gandul la tradarea ce o sa aiba loc.

In schimb, eu sunt egoista. Eu vreau ca el sa ma urasca din toti rarunchii. Sa imi scarneasca numele. Sa ii fiarba sangele cand se gandeste la povestea noastra! Dar nu! El e convins ca l-am iubit in felul meu...Si cu asta, isi intoarce spatele, si ma va uita.

Cu toate ca mi s-a luat o piatra de pe inima, ma simt trista. Am mai incheiat un capitol, si l-am incheiat ca doi adulti, cu explicatii si argumente, care o sa ne incalzeasca, pentru ca esenta lor e 'n-a fost sa fie'...

Ceea ce Domnul Polonic nu stie, e faptul ca o sa (sau cel putin, o sa incerc din rasputeri) incerc sa nu fac aceleasi greseli pe care le-am facut odata. Pentru el, am renascut, mult mai altfel, decat am fost odata.

Draga Jurnalule,

cu pasi repezi se apropie ziua mea.Si acum, ca niciodata, imi pare rau ca imbatranesc. S-a mai scurs un an, in care nu am facut tot ce mi-am dorit: sa sar cu parasuta, sa termin cursurile de limba(si sa vorbesc fluent limba germana), sa lucrez pentru o companie care o sa ma transforme intr-un sclav capitalist, mereu nemultumit de soarta sa.
S-a mai scurs un an, in care am cunoscut oameni noi, am invatat lucruri noi, am vazut locuri noi, am invatat sentimente noi,si am experimentat in continuare traiul in doi...
Oare anul viitor o sa fie la fel?

Draga Jurnalule,

dupa ce m-am descuract tare bine cu sticla de vin de aseara, dimineata am observat ca pamantul se invarte! Da, stiu, o sa imi spui ca el se invarte si fara mine, dar azi am simtit pe pielea mea! Am reusit sa ma tarai pana la scoala, mi-am asezat funduletul in scaun, si am sperat sa nu se intample nimic neasteptat sau neplanificat pana la ora 12, cand as termina si m-as indrepta cu pasi rapizi spre un pat mare si cald, care abia astepata sa ma cuprinda!
Ghinion! Colega mea de dreapta e mult mai entuziasta decat prevede legea! Daca entuziasmul ar fi ilegal, ea sigur ar fi trebuit sa plateasca o amenda pentru depasirea limitei bunul simt in ceea ce priveste entuziasmul.
Am sa o numesc Colt de Tren, pentru ca asta ar fi traducerea numelui ei din olandeza in romana. Cel putin asa am inteles eu, din ce mi-a explicat ea. Numele original e Trijneke. Acum repeta-l cu voce tare!
Revenind la problema mea...Cu toate ca ar fi trebuit sa mi se ridice o statuie, pentru ca am reusit sa ma mentin intr-o stare de semi-alive, cu ce am fost rasplatita? Colega mea a vorbit aproape non-stop! Intr-o germana imbogatita cu accent olandez...si privindu-ma cu ochii ei albastri si blanzi, si asteptand o reactie din partea mea! Si din partea celorlalti. Pentru ca a avut o parere despre orice, a aprobat absolut orice, si a tinut sa mai amendeze cate o afirmatie, si sa ma intrebe ce cred eu despre asta. As fi putut sa fiu politicoasa si sa o intreb: 'may i kindly ask you to shut the fuck up', dar mi-a fost mila de fetisoara ei de pui de dinozaur. Si mai stiu ca are cele mai bune intentii. De altfel, datorita experientei vaste, stiu ca dupa o cantitate mare de alcool consumata, se prea poate intampla sa fii mahmura.
Ce am invatat eu dupa experienta zilei de azi? Ca vinul dupa bere e un chin!

Ultimul sezon ''Two and a half men''

e pentru mine mult mai mult decat dezamagitor!
Personajul nou, interpretat prea entuziast de Ashton Kutcher imi aduce aminte de un alt personaj interpretat tot de el, din That 70'S Show.

Walden nu e Charlie, cu toate ca au ceva in comun: casa din Malibu, un cont mare si 'pasiunea' pentru femei. Primul e mai sturliubatic, mai timpitzel, naiv si prostut, dar nu reuseste sa suplineasca farmecul lui Charlie. Vizionand episoadele, realizezi cat de mult iti lipseste amuzantul, misoginul, afemeiatul, unchiul, fratele, fiul, seful. 'Two and a half men' era un intreg cuprizandu-i in prima linie pe Charlie, Alan si Jake, apoi in linia a doua pe Evelyn, Judith, Berta, Rose si nu in ultimul rand, pe femeile din viata lui Charlie.

Eu una, am incheiat un capitol din viata mea. Capitolul ''Doi barbati si jumatate''. Am unul aproape perfect acasa, iar la ceilalti doi si jumatate o sa ma uit din cand in cand, la reluari. Imi pare rau, Ashton, nu am nimic personal cu tine, dar pur si simplu, nu ne potrivim. Poti sa intelegi, nu? Si ramanem prieteni?

Un Om Norocos!

Asa ma consider! Ma uit in oglinda, si nu imi vie sa cred ca eu sunt aceea care traieste povestea mea. Si ma intreb, ce am facut oare sa merit viata mea din prezent?
Am un sot aproape perfect, o viata linistita, prieteni buni. Ce imi lipseste e locul de munca, pe care il astept cu nerabdare, si cu siguranta ca va veni.
Nu, nu am luat pastile, sau mai stiu eu ce, sa ma faca sa fiu euforica. Si nici nu sunt.  Am avut doar un moment din ala gen beculetul care se aprinde deasupra capului, si asta in timp ce ma uitam la Domnul Polonic. Mi-am dat seama ca datorita lui sunt cine sunt in momentul in care scriu. El ma face sa ma simt asa, cu sau fara voia lui.
Chiar daca ii spun ca il iubesc in fiecare zi, simt nevoia sa scriu, pentru ca ale mele ganduri sa ramana undeva...