Asa ma consider! Ma uit in oglinda, si nu imi vie sa cred ca eu sunt aceea care traieste povestea mea. Si ma intreb, ce am facut oare sa merit viata mea din prezent?
Am un sot aproape perfect, o viata linistita, prieteni buni. Ce imi lipseste e locul de munca, pe care il astept cu nerabdare, si cu siguranta ca va veni.
Nu, nu am luat pastile, sau mai stiu eu ce, sa ma faca sa fiu euforica. Si nici nu sunt. Am avut doar un moment din ala gen beculetul care se aprinde deasupra capului, si asta in timp ce ma uitam la Domnul Polonic. Mi-am dat seama ca datorita lui sunt cine sunt in momentul in care scriu. El ma face sa ma simt asa, cu sau fara voia lui.
Chiar daca ii spun ca il iubesc in fiecare zi, simt nevoia sa scriu, pentru ca ale mele ganduri sa ramana undeva...
No comments:
Post a Comment