Dragule, ti-am spus cat sunt de conservatoare? Si nu imi place deloc cand ceea ce se intampla in jurul meu evolueaza. La fel pot spune si despre prima mea iubire. A evoluat. M-a uitat. A uitat ca i-am implantat cutitul in inima, si cu toate ca rana inca ii singereaza, vrea sa o panseze, si sa opreasca singerarea. Vrea sa ma ierte, si sa nu ma mai urasca. A vazut ca ochii mei cereau iertare, iar el nu e egoist, dar vrea sa se salveze. Sa nu astepte o noua relatie, cu gandul la tradarea ce o sa aiba loc.
In schimb, eu sunt egoista. Eu vreau ca el sa ma urasca din toti rarunchii. Sa imi scarneasca numele. Sa ii fiarba sangele cand se gandeste la povestea noastra! Dar nu! El e convins ca l-am iubit in felul meu...Si cu asta, isi intoarce spatele, si ma va uita.
Cu toate ca mi s-a luat o piatra de pe inima, ma simt trista. Am mai incheiat un capitol, si l-am incheiat ca doi adulti, cu explicatii si argumente, care o sa ne incalzeasca, pentru ca esenta lor e 'n-a fost sa fie'...
Ceea ce Domnul Polonic nu stie, e faptul ca o sa (sau cel putin, o sa incerc din rasputeri) incerc sa nu fac aceleasi greseli pe care le-am facut odata. Pentru el, am renascut, mult mai altfel, decat am fost odata.
No comments:
Post a Comment